Holografia

Interferenţa este o proprietate foarte importantă a luminii care stă la baza holografiei. În holografie, se înregistează o imagine de interferenţă rezultată din suprapunerea a două fascicole laser: unul care luminează obiectul şi celălalt de referinţă. Cele două fascicole se suprapun pe placă
şi dau interferenţă care conţine „informaţie” de la obiect.

Holografia este o metodă de înregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport în general bidimensional. Astfel, holografia este o formă avansată a tehnicii fotografice; înregistrările obţinute se numesc holograme. Aceeaşi metodă se poate aplica şi la înregistrarea, redarea şi prelucrarea datelor de altă natură decît cele vizuale.

Istoric

Ideea holografiei îi aparţine fizicianului maghiar Dennis Gabor, care în acea perioadă (1947) lucra în Marea Britanie în domeniul microscopiei electronice. Pentru această realizare Gabor a primit în 1971 Premiul Nobel pentru Fizică. Invenţia sa nu a putut însă fi aplicată pe scară largă decît după 1960, o dată cu inventarea laserului.
Prima hologramă a unor obiecte tridimensionale a fost înregistrată în 1963 de fizicienii Emmett Leith şi Juris Upatnieks în Statele Unite ale Americii şi Yuri Denisyuk în Uniunea Sovietică.

Principiu

Diferenţa de principiu între o fotografie obişnuită şi o hologramă constă în faptul că fiecare punct al unei fotografii poartă informaţie despre intensitatea (eventual şi culoarea) unui punct sau a unei mici zone din obiectul fotografiat, în timp ce în holografie informaţia despre fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga suprafaţă a hologramei. Undele electromagnetice reflectate de scena holografiată sînt înregistrate cu fidelitate de suportul holografic şi reconstruite apoi la redarea hologramei. Astfel, holograma devine un fel de fereastră prin care ochiul percepe acelaşi cîmp luminos pe care l-a produs anterior scena înregistrată. O analogie mai plastica ar fi comparatia cu o cutie care se umple cu lumina, reproducand obiecte.
Există mai multe tipuri de holografie. O hologramă simplă se obţine prin înregistrarea interferenţei dintre lumina venită de la obiect cu lumina unei unde de referinţă. Franjele de interferenţă produse astfel se înregistrează pe o placă fotografică de înaltă rezoluţie. După developarea plăcii, se trimite spre ea un fascicul de lumină care are aceeaşi poziţie şi distribuţie ca şi unda de referinţă folosită la înregistrare. Franjele de interferenţă înregistrate pe placa fotografică acţionează asupra acestui fascicul ca o reţea de difracţie şi generează o undă difractată, undă care are aceeaşi formă ca şi cea venită de la obiectul holografiat şi produce pe retina ochiului aceeaşi imagine ca şi obiectul real.
Holografia se deosebeşte de fotografia stereoscopică prin aceea că aceasta din urmă înregistrează informaţia sosită la două puncte din spaţiu, deci nu permite modificarea perspectivei. În schimb, holograma permite observarea obiectului de la diferite distanţe şi din toate direcţiile aflate în interiorul unui anumit unghi solid impus de poziţia relativă a obiectului şi a hologramei.