CUTREMUR-FENOMEN FIZIC

Cutremurele de pământ sunt fenomene fizice complexe, caracterizate    printr-o mişcare haotică a păturilor superficiale ale globului terestru, având direcţia şi intensitatea extrem de variabile în timp. Intensitatea mişcării produsă de acţiunea cutremurelor variază de la valori imperceptibile (sesizate numai de instrumente foarte sensibile), până la şocuri violente cu consecinţe dezastruoase asupra oamenilor şi construcţiilor.
            Avarierea sau distrugerea anumitor obiective industriale sau civile, pierderile de vieţi omeneşti, incendiile, alunecările de pământ, rupturile scoarţei pământului precum şi pagubele materiale pe care le cauzează efectele produse de cutremurele intensive, au implicaţii sociale şi economice din cele mai importante.
În vederea proiectării unei construcţii rezistente la acţiunea seismică, inginerul constructor este interesat să cunoască caracterul şi mărimea forţelor care se produc în timpul unui cutremur.

Din observaţiile obţinute cu ajutorul aparaturii speciale existente în staţiile seismice s-a ajuns la concluzia că un cutremur începe printr-un şoc puternic, similar unei explozii, situat într-o zonă din interiorul pământului. Centrul acestei perturbări,  se numeşte focar sau hipocentru.

                        Energia şocului produsă în focar se manifestă radial în toate direcţiile, fiind transmisă către exterior prin intermediul unor unde elastice de diverse tipuri.       Datorită fenomenelor de refracţie şi reflexie, natura undelor se modifică în permanenţă iar intensitatea lor scade cu depărtarea de hipocenţru. Punctul de pe suprafaţa terestră care se află deasupra hipocentrului poartă denumirea de epicentrul cutremurului. Localizarea se face în mod aproximativ utilizând înregistrările obţinute mai ales în urma cutremurelor puternice.

                        În general, cutremurele de pământ au origine vulcanică sau tectonică.

                        Cutremurele tectonice sunt cele mai frecvente iar energia pe care o eliberează se extinde pe zone mari de la suprafaţa pământului. Cutremurele tectonice au efectul distructiv cel mai pronunţat.

Mişcarea terenului produsă de acţiunea cutremurelor se determină cu ajutorul instrumentelor moderne, seismometre sau accelerometre.

Aparatura modernă permite să se înregistreze simultan trei componente ale mişcării terenului, pe direcţiile: verticală, orizontală N–S şi orizontală E–V. în baza acestor înregistrări pot fi reconstituite atât mişcările cât şi traiectoria undelor.

            În general durata unui cutremur distructiv este mica. De obicei, după şocul principal urmează post-şocurile, care pot avea sau nu efecte distrugătoare.

Cu ajutorul scărilor seismice se determină gradul de intensitate al unui cutremur. Principalele scări de intensitate seismică care se folosesc în diverse regiuni ale lumii:
 SCARA DE INTENSITATE MERCALLI MODIFICATĂ
           
            Scara de intensitate MM, exprimă gradul de violenţă a unei mişcări de pământ, prin efectele pe care le au cutremurele asupra oamenilor, obiectelor, clădirilor etc. Scara conţine 12 grade iar o avarie superficială a structurilor de rezistenţă mai slabe începe cu gradul V, mărindu-se în importanţă până la distrugerea totală la gradul XII.
            Fiecărui grad de intensitate îi corespunde o valoare orientativă pentru acceleraţia medie echivalentă a unui cutremur. Scara MM, se foloseşte atunci când nu există înregistrări instrumentale care să permită determinarea intensităţii unui cutremur.

SCARA MAGNITUDINII  RICHTER            Scara magnitudinii conţine 8 grade si dă posibilitatea aprecierii aproximative a intensităţii unui şoc seismic prin mărimea energiei de deformaţie eliberată prin ruptura faliei. Prin intermediul magnitudinii, notată cu M, se pot obţine informaţii cantitative cu privire la energia şocurilor seismice declanşată în focar.
Prin definiţie, magnitudinea M a unui cutremur reprezintă logaritmul în baza 10 a amplitudinii maxime măsurată în microni şi înregistrată la 100 km de la epicentru cu un seismome